Biserica "Sf. Arhangheli" (Rogoz) - UNESCO

Localitatea: ROGOZ
Adresa: Rogoz Maramures









Scurtă descriere

Biserica de lemn “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” din Rogoz

 O biserica ne-ar invita mai degraba la tacere si nu la cuvinte…totusi, apropiindu-ne urechea de grinzile vechi de lemn simtim cum urca spre noi scâncete de copil, bocete de înmormântare, veselia nuntilor, zgomot de arme, cântece si descântece batrâne. Istoria acestor locuri este povestita în lemnul bisericilor, adevarate sanctuare ale Cuvântului, pastratoare a unor monumente de cea mai veche limba româneasca.

Bisericile de lemn, cu echilibrul volumelor, armonia proportiilor si elansarea exceptionala a turnurilor, reprezinta realizari tehnice si artistice superioare, unele chiar capodopere, integrate organic unei îndelungate evolutii ale carei începuturi se pierd în timp. În acest sens au fost incluse în patrimoniul mondial opt biserici de lemn datate între mijlocul sec. al XIV-lea si sfârsitul secolului al XVIII-lea: Ieud-Deal sec. XIV-lea, Poienile Izei 1604, Budesti-Josani 1643, Rogoz 1663, Bârsana 1720, Surdesti 1766, Desesti 1770 si Plopis 1792.

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1488 sub denumirea de “Rogos”, satul facând parte din domeniul cetatii Ciceului apartinator lui Stefan cel Mare si altor domnitori ai Moldovei.

Potrivit traditiei, biserica “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” a fost construita în anul 1663 din doua lemne fratine uriase aduse din Dealul Popii. Pe orizontala, ea nu mai corespunde starii de numar a satului Rogoz actual, si suntem îndreptatiti sa ne retragem pâna în veacurile XVI-XVII, când spatiul interior putea sa-i cuprinda pe toti poporenii (sa nu uitam totusi ca, din interior, prin peretii de lemn strabate cântarea si ca taranii si azi, o asculta, de afara, cu o mâna la ureche si cu alta pe grinzile peretelui).

Aceasta datare pare a corespunde realitatii, fiind sustinuta de doua argumente: biserica are o planimetrie foarte veche, cu pronaosul poligonal si accesul pe latura de sud; un document istoric consemneaza ca în anul 1661, tatarii au urmarit pe principele Transilvaniei, Ioan Kemeny, pâna lânga Lapus – este foarte probabil ca tatarii sa fi incendiat vechea biserica de lemn, ceea ce ar justifica construirea acestei biserici în 1663. Se pare ca biserica a supravietuit invaziei tatare din 1717, Tara Lapusului fiind mai putin afectata de distrugerile provocate de tatari decât Tara Maramuresului (într-o inscriptie din naos se face referire la aceasta invazie).

Biserica si-a conservat în mare parte forma, substanta, functiunea si expresia ei initiala. Dupa realizarea picturii datata 1785, în secolul al XIX-lea se realizeaza tribuna, pictura ei în 1834, si se maresc ferestrele naosului. Lucrarea mai ampla de restaurare din 1960-1961 a constat din realizarea fundatiei, soclului din zidarie de piatra, schimbarea învelitorii si a dusumelelor. Toate lucrarile au fost facute prin utilizarea materialelor si tehnicilor traditionale, mentinându-se substanta originala, respectându-se autenticitatea si integritatea monumentului.

 Biserica de lemn “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” este situata în centrul satului, alaturi de biserica “Sfânta Paraschiva” adusa aici din satul Suciu de Sus în 1883.

 Pe fundatia scunda din piatra se înalta pereti din grinzi masive de ulm încheiate în unghi drept si întarite pe alocuri cu cepi grosi de lemn. Dimensiunile bisericii sunt de 14 x 5,5 metri, încadrându-se în categoria bisericilor mari din zona (Costeni, Stoiceni).

 Planul bisericii este compus din pronaos, naos si altar; pronaosul este poligonal cu trei laturi scurte spre vest si accesul pe latura de sud (planul pronaosului, asociat cu absenta pridvorului, sunt specifice vechilor biserici din secolul XVII-lea si chiar dinainte). Naosul este dreptunghiular, iar altarul decrosat, (mai îngust decât naosul) poligonal, cu sapte laturi spre exterior.

 Exteriorul bisericii prezinta elemente decorative, deosebit de valoroase la nivelul peretilor. Se remarca dintâi, pe peretele sudic al pronaosului, intrarea cu ancadrament masiv tratat într-o nota de simplitate rustica, cu exceptia acoladei prea ascutite. La vest de intrare strajuieste o cruce cioplita, înalta cât peretele pe care este aplicata.

 

Brâul în chip de funie rasucita decoreaza peretii exteriori, având la mijlocul lui aplicata o rozeta-simbol solar. Mai sus, cele doua rânduri de cosoroabe prezinta cunoscutele crestaturi ce imita cornisa în zimti de caramida a unei biserici de zid. Elementul de plastica ornamentala, cel mai caracteristic îl constituie însa capetele de grinzi ce sprijina streasina în dreptul peretilor de despartire si în colturile edificiului, cioplite în profiluri variate, cele mai multe în forma traditionala a capului de cal. În partea de est, capetele de cal prin gruparea lor, sugereaza un galop: încordare si odihna a unui spatiu strabatut. Elementul e laic (regasit la anumite case vechi taranesti) si coreleaza fapte etnografice vaste: fie amintim aici calul (alb) drept cursier al Soarelui si Nuntii, fie calul (negru) animal psihopomp-caraus al Mortii.

Alaturi de acest element, ne este atrasa atentia de un alt simbol zoomorf mult mai rar întâlnit în arhitectura traditionala: este vorba de o piesa de lemn asezata “în chituci” în unghiul drept format din doua “capete de cal” mai scurte decât celelalte-unul vertical lipit de perete, celalalt în consola – si care ofera o evidenta asemanare cu un cap de animal stilizat, având urechi, bot si ochii marcati prin doi cepi, eventual un bour. Cât de important este rolul simbolisticii în ornamentatia bisericii “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” o dovedeste înca un element de sculptura, neasteptat de data aceasta nu prin forma cât, în special, prin locul pe care îl ocupa, deoarece “capul de cal” (sau lup?) foarte bine modelat la care ne referim este cioplit la extremitatea de vest a mester-grinzii, prelungita în podul bisericii, sub turn, unde este întuneric si nu o vede nimeni. Mester-grinda, puternic crestata în lungul liniei mediane prezinta în partea de vest Soarele, pe pieptul caruia se afla Luna – pe umerii careia Luceferii, pe pieptul carora – Stelele. E aici ceva naiv si ireductibil din mitologia româneasca straveche, expusa în cântecele ceremoniale.

Acoperisul, unitar, prezinta o frapanta asimetrie, determinata de supralargirea stresinii pe latura de miazanoapte a cladirii, creându-se astfel pe întreaga lungime a bisericii un amplu spatiu ce adaposteste Masa mosilor care este astfel nu alaturi ci în structura întregului arhitectonic. Desi turnul pare disproportionat astfel fata de nava si de întregul bisericii nu este asa: diviziunea partilor este în numele întregului infinit distribuit si recules în fiecare din ele. “Acoperisul seamana, spunea un pelerin, cu o palarie de osean pusa pe-o ureche”.

Turnul este tratat cu multa dibacie pentru evitarea unui efect de verticalitate exagerat: în acest scop, turla propriu-zisa a fost “taiata” la jumatatea înaltimii prin introducerea unei mici trepte sindrilite, partea de sus a segmentului superior fiind ocupata de pitoreasca galerie cu câte doua arcade pe fiecare latura si balustrada de scânduri traforate dispuse în consola. Coiful conic este împartit la rândul sau în trei trepte, element ce nu se întâlneste la celelalte biserici din zona. Baza patrulatera a coifului este punctata în colturi de patru turnulete ce reproduc întocmai forma turnului însusi.

Spatiul interior al bisericii, întreit, pare mic si redus fata de aspectul întregului. Mai mult, el este aceasta reductie însasi, specificând functia lui de concentrare linistita, suficienta siesi. Geamurile aduc lumina pura si simpla în interiorul umbros de lemn batrân. Pronaosul are tavan drept si este separat de naos printr-un perete din bârne strapus în ax de o usa foarte asemanatoare cu cea de pe latura de sud (cu un ancadrament cioplit în acolada sus si rotunjit concav jos), flancata de doua deschideri laterale dreptunghiulare.

Naosul, mai spatios, este acoperit cu o bolta aproximativ semicilindrica pe axa est-vest, din scânduri dispuse longitudinal; bolta porneste direct din peretii laterali ai navei fara nici o retragere si fara a se sprijini pe console; structura de rezistenta a boltii se afla în pod, singurul element aparent fiind mester-grinda din axul boltii. Pronaosul este lipsit de ferestre, naosul are doua ferestre pe nord si trei pe sud; altarul are o fereastra mica pe sud si alta circulara spre est prin care, în perioada 1 – 15 august, razele soarelui patrund si ilumineaza timp de 30 de minute sfântul sanctuar.

 Pentru a putea adaposti mai multi credinciosi, între 1785-1834 pe latura de vest a naosului a fost ridicat un cafas, pentru cor, sprijinit pe peretele dinspre pronaos si pe peretii laterali ai navei, iar ulterior si de tavan, prin ancore de fier; are scara si balustrada din scânduri pictata cu teme din Apocalipsa.

Pictura bisericii a fost realizata în anul 1785, dupa cum o atesta inscriptiile, în caractere chirilice, pastrate în altar: “În anul 1785 aceasta sfânta biserica s-a zugravit în zilele prea înaltului împarat Iosif al doilea…”, în naos pe peretele de nord: “Valet de tatarime 1717 zugravi fiind Munteanu Radu din Ungureni si Man Niculae de la Poiana Porcului” si în naos pe peretele sudic: “în anul 1785 luna iunie 10 zile au început a se zugravi aceasta sfânta biserica si s-au ispravit în luna lui septembrie 11 zile”. Tot în partea sudica a naosului traditia atesta autoportretul pictorului Radu Munteanu din Ungureni (sat vecin cu Rogozul).

 Zugravul Radu Munteanu este un reprezentant important al picturii de traditie post-bizantina din Maramures, Lapus si Chioar de la sfârsitul sec. al XVIII. Pictura lui reprezinta faza de rusticizare a curentului post-bizantin. El îsi permite sa interpreteze modelele iconografice într-o maniera preocupata în primul rând de efecte decorative si ornamentale; aduce un suflu nou picturii traditionale, facând-o mai apropiata de pictura naiva prin spontaneitatea si sinceritatea ei.

Pictura de la 1785 se pastreaza doar în naos si pronaos, cu unele scene fragmentate si altele sterse. Programul iconografic, incoerent în ansamblu, cuprinde teme din Vechiul si Noul Testament. În pronaos, acoperind peretii de sud, vest si nord, marea compozitie a Judecatii din urma, care în rândul cetelor de pagâni promisi iadului cuprinde si pe “nemti”, ca la biserica din Desesti, pictata tot de Radu Munteanu; în naos, pe peretele sudic se vad: Nathan certându-l pe David, Onufrie pustnicul, Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, Ioana si chitul, iar pe peretele nordic se distinge un fragment din Pilda fecioarelor, în varianta transilvaneana, cu reprezentarea lui Hristos si a “miresii lui Hristos”.

 În 1834 biserica a fost repictata de un zugrav neidentificat pe tavanul pronaosului, bolta naosului si pe cafas; o mai slaba calitate artistica, dar pictura este placuta prin coloritul viu, mai ales al motivelor florale, care constituie nu numai chenare late, ci invadeaza si câmpul scenelor, întocmai ca la unele icoane pe sticla.

 Principalele teme iconografice sunt: Cina cea de Taina, Spalarea picioarelor (registrul superior, partea sudica), Ciclul Patimilor (în nord), iar pe bolta sunt reprezentate scene din Geneza (Facerea lui Adam, Facerea Evei, Adam si Eva înselati de sarpe, Izgonirea din Rai) precum si parabola Bunului Samaritean ilustrata prin episoadele: Pilda omului coborând de la Ierusalim spre Ierihon si cazut în tâlhari, Preotul si levitul nu-l ajuta deloc, Samariteanul trecator îl ridica pe calul sau si-l duce acasa.

 Printre numeroasele icoane vechi ale bisericii, se remarca o frumoasa icoana a Maicii Domnului cu Pruncul, având chipurile si nimburile lucrate într-un relief destul de pronuntat; icoana poarta inscriptia “1787. Aceasta ico(a)na au platit Pop Onu”.

 Din interiorul umbros si tacut, fulgera uneori din culoare în lumina strecurata pe geamurile mici, scene din patimile Mântuitorului sau Desertaciunea Lumii, cu întelesuri atât de apropiate încât le-ai putea atinge cu gândul. Nu lipseste vulturul bicefal, lucrat în lemn, element mai nou care reia, de bunaseama, un altul, de demult…

Biserica de lemn din Rogoz te invita mai degraba la tacere…dar din ea razbat pâna la tine cântece de leagan si bocete de înmormântare stinse în lemnul crucilor din cimitirul vechi care-o împrejmuie.

 (Florin POP, Vasile LATIS)



Ultima actualizare: 14.04.2014
» Lista completă